Reforma economică a Chinei din ultima decadă a fost un proces controlat de privatizare, liberalizare și dereglementare, iar acest proces a acumulat istoric doar viteză atunci când presiunea externă s-a acumulat. În această privință, decizia președintelui american Donald Trump de a impune tarife de „până la 245 la sută” pe produsele chinezești, care este destinată să limiteze fluxurile comerciale între China și unul dintre piețele sale cheie, se așteaptă să genereze o presiune externă uriașă asupra Chinei pentru a-și revizui strategia economică și modelul de creștere, conducând la acțiuni decisive, cu mult întârziate, pentru a stimula consumul intern.
Situația ar putea fi similară cu criza financiară asiatică din 1997, când boom-ul exporturilor Chinei s-a oprit, forțând conducerea să caute motoare de creștere acasă. Guvernul a luat o serie de decizii cheie, inclusiv închiderea sau vânzarea întreprinderilor de stat neprofitabile, crearea unei piețe imobiliare urbane și accelerarea eforturilor de a adera la Organizația Mondială a Comerțului. Aceste decizii strategice, deși nu fără controverse sau costuri, au pus baza pentru ascensiunea economică a Chinei în decadelor următoare, marcând o schimbare de la o economie de comandă la o economie de piață.
Mai important, aceste reforme economice au schimbat percepția publică și stilurile de viață ale multor oameni. Pe măsură ce mașina de export a Chinei a pierdut avânt în timpul crizei financiare, guvernul a căutat modalități de a încuraja consumul intern. Acest lucru a dus la introducerea sărbătorilor „săptămâna de aur”, care au încurajat oamenii să urmărească timpul liber și plăcerea în timpul pauzelor de o săptămână pentru Ziua Muncii în mai și Ziua Națională în octombrie. Acest lucru a fost complet în contradicție cu ortodoxia comunistă care preferă un stil de viață frugal și spartan.