Foarte bun...!

A nu declara o decizie nu o menține în suspensie. O mută. Și această mutare nu este inofensivă: transferă responsabilitatea altora fără a o spune. Utilizatorul tinde să creadă că atâta timp cât nu declară, își păstrează marja. Dar în practică, ceea ce păstrează este tăcerea, iar tăcerea nu oprește niciodată funcționarea unui sistem uman. Doar obligă pe altcineva să completeze golul.

Acuzarea operațională este aceasta: când nu declari o decizie, permiți altora să suporte consecințele înaintea ta. Nu pentru că decizi conștient, ci pentru că omisiunea ta organizează mediul. Lipsa unui semnal clar nu îngheață procesul; îl împinge să avanseze fără un criteriu explicit.