În ultimii trei ani, am avut mereu o neliniște vagi atunci când scriam contracte inteligente - parcă forțăm un copil care abia a învățat să numere să rezolve calcule diferențiale.
Complicarea lumii reale este comprimată în if/else și dată lanțului pentru execuție. Fluctuația prețurilor? Folosește un oracle pentru a-i da un număr. Comportamentul utilizatorilor? Folosește evenimente pentru a face log. Dar noi toți știm că lanțul, de fapt, nu înțelege nimic.
Nu înțelege de ce această adresă face transferuri mari dintr-o dată, nu înțelege că acea tranzacție este de fapt prima etapă a unui ciclu de arbitraj, și nici nu înțelege că emoțiile pieței se schimbă de la FOMO la panică. Pur și simplu execută cu fidelitate și stângace câteva reguli rigide pe care le-am presetat.
În ultimele șase luni, acest cost al „neînțelegerii” a început să se manifeste exploziv.
Protocolul DeFi a fost atacat prin împrumuturi flash, nu pentru că codul are erori, ci pentru că lanțul nu înțelege modelele de comportament ale atacatorilor. Riscurile podului cross-chain nu apar din cauza răului făcut de validatori, ci din definiția fundamental diferită a semantici de „securitate” între diferite lanțuri. Agentul AI vrea să participe la DeFi, nu pentru că interfața nu funcționează, ci pentru că lanțul nu poate gestiona întreaga context a strategiilor pe care le produce Agentul.
Dezvoltatorii au devenit „traducători” eterni - fără sfârșit descompunând semnalele continue din lumea reală în comenzi discrete pe care lanțul le poate accepta. Acest lucru este absurd: am investit 90% din energie nu în a crea lucruri noi, ci în a corecta deficiențele de cunoaștere ale lanțului.
Problema nu este TPS, ci „capacitatea de înțelegere”.
Lantul nu duce lipsă de date acum, ci de contextul datelor. Nu lipsesc tranzacțiile, ci intenția tranzacțiilor. Nu lipsesc evenimentele, ci categoria evenimentelor. Am folosit „execuția mai rapidă” pentru a rezolva problema „înțelegerii mai complexe”, direcția a fost greșită.
Recent am discutat cu câteva echipe care participă profund în ecosistemul Apro, și a fost o afirmație care m-a impresionat: ceea ce face Apro este să pună primul său pair de ochelari pe lanț.
În trecut, lanțul era ca un orb care pipăie un elefant, pipăind piciorul și spunând că este un stâlp, pipăind coada și spunând că este o frânghie. Acum, cineva începe să-l ajute să „vadă” forma generală, traiectoria mișcării, și chiar intenția din spate.
Aceasta nu este doar o altă oracle. Oracle răspunde „ce este” (care este prețul), nivelul de interpretare de tip Apro răspunde „de ce” și „aparține carei categorii” (această fluctuație de preț este un comportament normal al pieței sau un semn de manipulare? Comportamentul acestei adrese este al unui utilizator obișnuit sau al unui atacator potențial?).
Semnificația directă pentru dezvoltatori este: în sfârșit ne putem elibera din „munca de traducere”.
Nu trebuie să mai scrii 2000 de linii de cod pentru a prezice diferite modele de atac, trebuie doar să spui lanțului: „Acesta este modelul de atac de tip A, tratează-l conform planului A.” Nu trebuie să scrii un strat de adaptare pentru fiecare scenariul cross-chain, trebuie doar să declari: „Pe lanțul A este 'risc ridicat', iar pe lanțul B corespunde aceleași semantici de risc.”
Aceasta nu este o mică revizuire, aceasta este un cutremur în experiența dezvoltării. În sfârșit putem reveni la creație - să proiectăm modele economice mai rafinate, să concepem o experiență de utilizare mai fluidă, nu să ne consumăm viața în gestionarea cazurilor limită nesfârșite și logica de control al riscurilor.
Industria trece de la era mecanică a „codului este lege” la era inteligentă a „înțelegerii este execuție”. Legea necesită interpretare, execuția necesită înțelegere. Acest lanț care înțelege doar 0 și 1 ar trebui să crească.
Și noi, dezvoltatorii, este timpul să-l lăsăm să învețe să „vadă lumea” singur.
Nu scriem contracte, ci modelăm un partener digital care poate înțelege intențiile noastre. Primul pas este să-l facem să înțeleagă ce anume spunem.