Când oamenii aud „oracol”, de obicei își imaginează ceva simplu. Ca o cutie de prețuri pe care o conectezi la un contract inteligent și îți oferă un număr. Dar în momentul în care trăiești cu adevărat printr-o piață volatilă, îți dai seama că acel număr nu este doar informație. Este un declanșator. Poate lichida pe cineva, rezolva o pariu, debloca colateral, decide sănătatea unei seifuri sau schimba un protocol de „bine” la „panică” într-un bloc. De aceea nu văd oracolele ca pe o caracteristică. Le văd ca pe partea criptomonedelor care decide în tăcere cum este realitatea.
APRO are sens atunci când îl privești prin această lentilă. Nu încearcă să fie „o altă sursă de date”. Încercă să fie stratul care transformă semnalele dezordonate din lumea exterioară în ceva în care un contract inteligent poate avea încredere fără a se simți ca și cum ar paria. Pentru că adevărata problemă nu este colectarea de date. Oricine poate colecta date. Adevărata problemă este apărarea datelor atunci când cineva are un motiv să le manipuleze.
Gândește-te cât de fragil poate fi adevărul în finanțe. O bursă are lichiditate scăzută. Alta are un vârf ciudat. O a treia este în urmă. Știrile explodează, rețelele sociale distorsionează, și dintr-o dată oamenii comerciează zvonul zvonului. Acum imaginează-ți un protocol cu levier depinzând de un singur număr curat în acel haos. De aceea designul oracolelor nu este niciodată doar „viteză”. Este, de asemenea, calitatea sursei, verificarea, stimulentele și ce se întâmplă când ceva pare a fi în neregulă.
Abordarea APRO începe cu o admitere simplă, dar importantă: o parte din muncă trebuie să se facă în afara lanțului, pentru că lanțul nu poate urmări site-uri web, citi documente, procesa imagini sau da sens contextelor complexe de unul singur. Așa că APRO utilizează un model hibrid, amestecând procesele în afara lanțului și în lanț. Dar ceea ce contează este că nu vrea ca „în afara lanțului” să fie o cameră întunecată unde te simți obligat să ai încredere în cineva care s-a întors cu răspunsul. Obiectivul este să faci munca grea în afara lanțului, lăsând urme asemănătoare cu dovezile care pot fi verificate, contestate și sancționate dacă sunt necinste.
Aceasta este, de asemenea, motivul pentru care APRO vorbește despre două moduri de a livra date, pentru că nu toate aplicațiile au nevoie de date în același mod.
O cale este Data Push. Acesta este stilul clasic în care rețeaua de oracole continuă să publice actualizări la un program sau când prețul se mișcă suficient de mult pentru a conta. Este ca un puls. Acest lucru este util atunci când multe aplicații și utilizatori depind de un preț de referință comun pe parcursul zilei. Dar a împinge fiecare mică mișcare este costisitor și zgomotos, de aceea partea inteligentă este să decizi când să vorbești și când tăcerea este sigură.
Cealaltă cale este Data Pull, și onest vorbind, aici este unde designul începe să se simtă mai modern. În loc să actualizeze constant, aplicația solicită date doar când le necesită cu adevărat. Nu plătești pentru actualizări interminabile pe care nu le vei folosi. Soliciți adevărul exact în momentul în care ești pe cale să execuți ceva important—cum ar fi o tranzacție, un acord sau o verificare a lichidării. Pull este construit pentru acel moment de „acum” unde prospețimea contează mai mult, iar eficiența costurilor de asemenea.
Sub acele moduri de livrare există o idee mai mare care cred că este inima APRO: realitatea are straturi, așa că verificarea trebuie să aibă și ea straturi. APRO descrie un sistem în două straturi unde un strat se concentrează pe colectarea și interpretarea informațiilor, iar un alt strat se concentrează pe auditare și aplicare. Dacă îți imaginezi în termeni umani, este astfel: un grup iese, colectează dovezi și scrie un raport. Un alt grup verifică raportul, încearcă să-l reproducă și îl contestă dacă ceva pare a fi în neregulă. Aceasta este diferența dintre „ne-a spus cineva” și „putem apăra această afirmație”.
Acesta este, de asemenea, locul unde conceptul de „verificare condusă de IA” poate fi puternic sau gol, în funcție de modul în care este utilizat. Adevărul onest este că IA poate ajuta mult cu informații dezordonate—documente, registre, știri, date web, imagini și orice altceva care necesită extragere și structurare. Dar IA nu este același lucru cu adevărul. IA poate interpreta greșit și totuși să pară încrezătoare. Așa că singura versiune a verificării IA care contează este cea care vine cu responsabilitate: chitanțe, reproducibilitate și o modalitate pentru rețea de a contesta și penaliza raportările greșite.
De aceea continui să revin la ideea că APRO nu vinde cu adevărat „date”. Vinde un proces. O afirmație care poate supraviețui scrutinului. Un sistem în care este mai profitabil să fii cinstit decât să păcălești, și unde păcălirea are consecințe pe care nu le poți ignora.
Așa că există aleatorietatea verificabilă, partea VRF a lucrurilor. Oamenii adesea tratează aleatorietatea ca un mic supliment, până când văd cât de repede „aleatoriu” devine un obiectiv atunci când sunt implicați bani. Jocuri, dezvăluiri de NFT, loterii, selecție echitabilă în DAOs, orice lucru unde un rezultat aleatoriu are valoare—dacă cineva poate influența asta, cineva va încerca. VRF este practic promisiunea că aleatorietatea nu doar a fost generată, ci poate fi dovedită. Și în sisteme adverse, „demonstrabil corect” nu este ceva opțional. Este cum oprești manipularea silențioasă.
APRO se îndreaptă, de asemenea, către o acoperire largă a activelor și un suport amplu pentru lanțuri, și cred că este important să interpretezi asta cu atenție. Viziunea pe termen lung este clară: să devină un strat de oracol care poate servi piețelor de criptomonede, piețelor tradiționale, jocurilor și activelor din lumea reală prin multe rețele. Dar adevărata testare nu este numărul de lanțuri menționate într-un discurs. Este dacă dezvoltatorii se pot integra rapid, dacă contractele sunt transparente, dacă sursele sunt stabile sub stres și dacă rețeaua se comportă în mod previzibil atunci când mediu devine urât.
Și acel „mediu urât” este singurul mediu care contează pentru un oracol.
În condiții de calm, aproape orice sistem pare de încredere. Este în timpul volatilității, congestiei, încercărilor de manipulare și dezacordului între surse că vezi ce este real. De aceea judec rețelele de oracole după modul în care eșuează, nu după modul în care se promovează. Ce se întâmplă atunci când sursele de date nu sunt de acord? Ce se întâmplă când un loc este manipulat? Ce se întâmplă când nodurile se deconectează? Ce se întâmplă când lanțul este congestionat și timpul devine crucial? Ce se întâmplă când cineva încearcă să forțeze o actualizare în cel mai prost moment posibil?
Motivul pentru care designul APRO se simte interesant este că pare să fie construit cu acele întrebări în minte. Push și Pull îți oferă compensări economice și de latență diferite. Un sistem în straturi sugerează controale și echilibre în loc de încredere oarbă. IA este tratată ca un instrument pentru extragere în loc de o autoritate indiscutabilă. VRF acoperă o categorie de „adevăr” diferit, dar la fel de important: echitate în aleatorie. Și stratul de stimulente token există pentru că „decentralizat” fără consecințe este doar un cuvânt.
Dacă ar trebui să descriu APRO într-o singură propoziție umană, aș spune asta: încercă să transforme oracolul dintr-un difuzor într-un registru judiciar. Nu doar „iată numărul”, ci „iată afirmația, iată de ce este valabilă, și iată ce se întâmplă dacă cineva minte”.
Și dacă acea ambiție devine realitate, schimbă ceea ce devine posibil. Pentru că cu cât mai mult DeFi atinge levierul, produse structurate, agenți IA și active din lumea reală, cu atât întregul sistem depinde mai mult de un strat de realitate care nu poate fi falsificat ușor. Viitorul nu sunt doar aplicații pe lanț mișcându-se mai repede. Sunt aplicații pe lanț asumându-și responsabilități mai mari. Și responsabilitatea cere chitanțe.
