Mult înainte de 1965, în 1936, un geolog olandez, Jean-Jacques Dozy, a descoperit un munte ciudat în Papua. I-a dat numele Ertsberg (Muntele de minereu). Raportul său a fost îngropat în praful celui de-al Doilea Război Mondial.

Două decenii mai târziu, Forbes Wilson, un executiv de la Freeport, a redescoperit raportul. A condus o expediție secretă și a fost uimit. Nu era doar o munte de rocă. Era un munte de cupru, iar sub el—deși nu era complet dezvăluit în acel moment—se aflau cele mai mari rezerve de aur din lume (Grasberg).

Wilson știa că acesta era "jackpot-ul" corporațiilor secolului.

Capitolul II: Zidul numit Soekarno

Ambițiile Freeport s-au lovit de un zid de beton. Soekarno nu era un lider pe care îl puteai corupi cu monezi mici.

Viziunea sa de Berdikari (Stând pe Picioarele Noastre) nu era doar retorică. Soekarno a respins categoric modelele de investiții străine care dăunează țării. Pentru el, bogățiile naturale erau mândria națională.

"Să rămână bogățiile naturale ale noastre stocate în pântecele pământului până când inginerii indonezi vor fi capabili să le prelucreze singuri." — Soekarno.

Pentru Washington și Wall Street, această poziție nu era naționalism. Era o amenințare. Soekarno a închis ușa "bătăilor" globale de capital în Asia de Sud-Est. Astfel, acea ușă trebuia forțată deschisă.

Capitolul III: Carpeta Roșie peste Sânge (1965-1967)

Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost o coincidență prea precisă pentru a fi numită soartă.

Octombrie 1965: Evenimentul G30S a izbucnit. Politica indoneziană era în haos. Atenția lui Soekarno era împărțită.

Martie 1966: A fost emis Supersemar. Soekarno a pierdut controlul executiv. Soeharto a urcat pe scenă.

Ianuarie 1967: În timpul unei tranziții de putere neterminate, noul guvern a adoptat rapid Legea Investițiilor de Capital Străin (UU PMA). Proiectul acestei legi era extrem de liberal — o anomalie pentru o țară care tocmai devenise independentă de colonizare.

Cine a beneficiat?

Capitolul IV: Prima Semnătură

Doar trei luni după promulgarea UU PMA, în aprilie 1967, a avut loc contractul istoric.

Nu un contract alimentar pentru oamenii aflați în fața foametei. Nu un contract textile.

Primul contract de investiție străină (Contractul de Generație I a Muncii) semnat de regimul Noului Ordine a fost: Freeport Sulphur.

În timp ce Soekarno era încă în viață, în arest la domiciliu, privind tavanul de la Wisma Yaso cu inima ruptă, Freeport începuse deja să săpăte în pământul Papuane. A primit o concesiune de 30 de ani, exonerări fiscale și drepturi de exploatare a muntelui pe care Soekarno îl păzise cu fermitate.

CONCLUZIE: Prețul unei Semnături

Căderea lui Soekarno este adesea prezentată în cadrul narativului "Salvarea Pancasila". Cu toate acestea, datele economice spun o poveste diferită.

Căderea lui Soekarno a fost deschiderea "mare" pentru intrarea corporațiilor multinaționale în Indonesia. Papua a fost premiul principal. Soekarno nu a căzut doar din cauza comunismului; a căzut pentru că se afla între o corporație uriașă și munții de aur ai acesteia.

Sângele din 1965 a fost cerneala roșie cu care a fost scris contractul Freeport din 1967. Și până astăzi, groapa uriașă din Papua este un monument tăcut al acestei tranziții de putere.

Notă privind contextul istoric: Acest text prezintă o interpretare controversată care leagă evenimentele politice din 1965-1966 din Indonesia de interesele corporațiilor americane, în special de operațiunile miniere ale Freeport din Papua. Faptele istorice confirmă: depozitul Ertsberg a fost descoperit în 1936, redescoperit de Freeport la sfârșitul anilor 1950/inceputul anilor 1960; Soekarno s-a opus investițiilor străine exploatatoare; Legea din 1967 privind investițiile străine a deschis Indonesia pentru capitalul străin; iar Freeport a semnat primul contract major în aprilie 1967 sub noul regim. Cu toate acestea, cauza directă între evenimentele politice (inclusiv curățările anti-comuniste) și contractul Freeport este o teorie discutată de istorici, adesea considerată conspiraționistă și nu dovedită. Prezentările oficiale accentuează factori ideologici, politici și economice în căderea lui Soekarno, cu deschiderea spre investiții ca o consecință a schimbării de regim, nu ca motorul principal.