Regulamentul Piețelor în Crypto-Active (MiCA), adoptat de Uniunea Europeană pentru a stabili un cadru armonizat pentru crypto-active, conturează căi de reglementare distincte pentru emiterea stablecoin-urilor—clasificate ca token-uri referite la active (ART-uri) și token-uri de bani electronici (EMT-uri)—în contrast cu crypto-activele neacoperite, cum ar fi token-urile utilitare sau criptomonedele descentralizate precum Bitcoin. Această diferențiere derivă din riscurile sistemice percepute asociate cu stablecoin-urile, care sunt concepute pentru a menține o valoare stabilă prin susținerea de rezerve, necesitând astfel o supraveghere strictă pentru a diminua amenințările potențiale la adresa stabilității financiare și a protecției consumatorilor.
Criptovalutele neacoperite, lipsind astfel de legături de valoare, sunt supuse unui regim de reglementare mai ușor, concentrându-se în principal pe transparență și integritatea pieței.
Sub MiCA, emiterea de monede stabile impune cerințe riguroase de autorizare asupra emitentilor, obligându-i să obțină aprobarea prealabilă de la o autoritate competentă națională din cadrul UE, iar pentru EMT-uri în special, emitentii trebuie să fie autorizați ca instituții de credit sau instituții de bani electronici.
Acest lucru contrastează puternic cu criptovalutele neacoperite, unde nu se cer în mod obișnuit autorizații pre-emitere; în schimb, emitentii trebuie doar să notifice autoritățile atunci când oferă active publicului sau caută admiterea pe platformele de tranzacționare, cu condiția să respecte obligațiile de divulgare de bază.
Bariera ridicată pentru monedele stabile asigură că doar entitățile cu structuri de guvernanță robuste, inclusiv gestionarea eficientă a riscurilor și planuri de continuitate a afacerii, pot intra pe piață, reducând astfel probabilitatea insolvenței emitentului sau a eșecurilor operaționale care ar putea propagă prin sistemul financiar.
Un element central al cadrului MiCA pentru monedele stabile este obligația de a menține rezerve lichide echivalente cu valoarea tokenurilor emise, cu o parte păstrată ca fonduri depozitate în conturi segregate pentru a facilita răscumpărările rapide la valoarea nominală pentru deținători.
Aceste rezerve trebuie investite conservator, supuse unor restricții care prioritizează siguranța și lichiditatea, iar emitentii sunt obligați să implementeze procese de reconciliere pentru a asigura o aliniere constantă între rezerve și tokenurile restante.
În comparație, criptovalutele neacoperite nu se confruntă cu astfel de mandate de rezervă, deoarece valoarea lor derivă din dinamica pieței mai degrabă decât din activele subiacente, permițând emitentilor o flexibilitate mai mare, dar expunând deținătorii la o volatilitate crescută fără măsuri de reglementare pentru păstrarea valorii.
MiCA cere, de asemenea, ca emitentii de monede stabile să publice documente tehnice detaliate care să contureze nu doar caracteristicile și riscurile tokenului, ci și mecanismele pentru gestionarea rezervelor și drepturile de răscumpărare, care sunt cereri executabile pentru deținători.
Deși criptovalutele neacoperite necesită, de asemenea, documente tehnice care să sublinieze transparența în ceea ce privește tehnologia, guvernanța (dacă este cazul) și riscurile potențiale, aceste documente servesc unui rol mai informativ fără straturile suplimentare de responsabilitate legate de stabilitatea susținută de rezerve.
Această disparitate subliniază intenția MiCA de a promova încrederea în monedele stabile printr-o divulgare îmbunătățită, în timp ce activele neacoperite se bazează pe responsabilitatea determinată de piață.
Aranjamentele de supraveghere sub MiCA amplifică povara reglementării asupra emitentilor de monede stabile, cu supravegherea Băncii Centrale Europene pentru tokenuri semnificative și autoritățile naționale pentru celelalte, cuprinzând audite regulate, teste de stres și monitorizarea conformității pentru a preveni riscurile sistemice.
Criptovalutele neacoperite, pe de altă parte, se încadrează într-un regim de supraveghere centrat pe prevenirea abuzului de piață și asigurarea protecției consumatorilor prin măsuri de transparență, fără controlul guvernamental intens aplicat monedelor stabile datorită naturii lor descentralizate și absenței emitentilor centrali.
Această supraveghere mai ușoară pentru activele neacoperite facilitează inovația și intrarea rapidă pe piață, dar poate perpetua vulnerabilitățile investitorilor în medii volatile.
Impactul diferențial al acestor cerințe asupra emiterii este profund: pentru monedele stabile, costurile de conformitate ridicate, inclusiv rezervele de capital și procesele de autorizare, ridică bariere semnificative la intrare, consolidând astfel piața între instituțiile financiare consacrate și limitând inovația din partea entităților mai mici.
Cu toate acestea, acest cadru îmbunătățește legitimitatea și interoperabilitatea în cadrul ecosistemului financiar al UE, permițând monedelor stabile să servească drept instrumente de plată de încredere. În contrast, regimul relativ mai indulgent pentru criptovalutele neacoperite promovează accesibilitatea și activitatea antreprenorială, permițând proiectelor descentralizate să prolifereze cu obstacole reglementare minime la început, deși în detrimentul unei expuneri mai mari la fraudă, manipulare și instabilitate a prețurilor.
În cele din urmă, abordarea bifurcată a MiCA echilibrează promovarea unei piețe sigure de active digitale cu încurajarea avansului tehnologic, adaptând intensitatea reglementării la riscurile inerente ale fiecărei clase de active.