„Cine deține aurul face regulile.”
Aceasta nu este doar un slogan din era Trump — este o realitate geopolitică veche care reapare în tăcere.
Când privești cifrele, amploarea influenței tăcute a Washingtonului devine clară:
Germania: ~40% din rezervele sale de aur sunt deținute în custodia SUA
Italia: ~50% din aurul său este stocat în străinătate, în mare parte în seifurile SUA
Olanda: ~30% din rezervele sale suverane de aur sunt încredințate Statelor Unite
Aceasta depășește cu mult conveniența sau logistica.
Este vorba despre încredere, dependență și putere.
În finanțele globale, există o regulă nescrisă:
„Dacă aurul nu este în seiful tău, nu este pe deplin al tău.”
Trump înțelege bine acest lucru. Controlul asupra rezervelor de aur ale altor națiuni este o formă de influență politică nu mai puțin puternică decât dolarul american sau chiar puterea militară. Custodia aurului întărește tăcut influența fără un singur titlu de știre.
Aceasta este o reamintire că regulile globale nu sunt modelate doar de lege
sunt modelate de cine deține cheile seifurilor.
Concluzie
Lumea intră într-o fază în care definiția „securității” este reexaminată.
Va începe Europa să repatrieze aurul pentru a-și revendica suveranitatea monetară?
Sau va menține status quo-ul, cu puterea rămânând în mâinile custozilor?
Care este părerea ta?
Este deținerea aurului în străinătate o necesitate strategică sau un risc de securitate ascuns?
Împărtășește-ți gândurile.
$PAXG
