Istoria argintului nu stă niciodată pe loc: fiecare re-evaluare se face prin „finalizare violentă”
Privind tendințele de preț pe termen lung ale argintului, se poate observa o caracteristică care a fost validată de mai multe ori, dar care este adesea ignorată: argintul rareori finalizează re-evaluările prin stagnare pe termen lung. Indiferent dacă este vorba de 1980, 2011 sau de ciclurile mai recente, structura prețului prezintă aproape întotdeauna un traseu similar de creștere rapidă, retragere bruscă, urmată de o perioadă lungă de recuperare.
Această caracteristică nu este întâmplătoare, ci este determinată de structura argintului în sine. Fiind un tip care are atât proprietăți de metal prețios, cât și de metal industrial, argintul, în etapa de formare a tendinței, tinde să atragă simultan tranzacții de inflație, fonduri cu apetit pentru risc și rezonanța narațiunii industriale, ceea ce determină o creștere concentrată a prețurilor într-un timp scurt. Cu toate acestea, odată ce variabilele macroeconomice se schimbă sau dacă fondurile încep să își reducă efectul de levier, acest efect de suprapunere se va amplifica invers, determinând prețurile să finalizeze ajustarea într-un mod mai intens.
Experiența istorică arată că argintul nu este bun la a „schimba timpul pentru spațiu”. Atunci când prețul intră în intervale de expansiune ridicate, piața se așteaptă adesea să digere creșterea prin consolidări oscilante, dar calea mai frecvent întâlnită în realitate este: printr-o retragere semnificativă, se redefinesc rapid structurile de cerere și ofertă. Această „re-evaluare violentă” este, în esență, o eliberare concentrată a proprietății de volatilitate ridicată a argintului.
Prin urmare, în studiul tendințelor argintului, mai degrabă decât să ne așteptăm la o consolidare stabilă, este mai bine să recunoaștem caracteristica sa non-liniară. Pentru argint, volatilitatea extremă nu este o stare anormală, ci o manifestare normală a ciclului de funcționare.
$XAG
