"De ce dezvoltatorii continuă să opteze pentru stocarea centralizată."

Știi acea panică tăcută când un link de fișier spune brusc „conținut indisponibil”?

Nu a fost hack-uit. Nu este ilegal. Doar… dispărut. O fotografie, un document, un set de date despre care știai că a existat ieri acum a fost șters pentru că o regulă a serverului s-a schimbat, o factură nu a fost plătită sau o politică a fost actualizată în tăcere la 2 a.m. Acea senzație este deranjantă.

Trăim într-o lume care pretinde că datele sunt permanente, dar le tratează ca pe o închiriere. Nu deții ceea ce încarci.

Împrumuți spațiu de la cineva care poate să-l revoce fără explicație. Pentru dezvoltatori, aceasta a devenit normalitatea – mai rapid de livrat, mai ușor de depanat, mai sigur pentru cariere. Stocarea centralizată nu este aleasă pentru că este corectă, ci pentru că este familiară.

Iată o modalitate diferită de a o vedea:

Software-ul modern este construit ca un muzeu cu ieșiri de urgență peste tot – săli curate, iluminare bună, dar fiecare artefact poate fi îndepărtat peste noapte dacă proprietarul decide că este inconvenient.

Stabilitatea este o iluzie creată de obicei.

Aici este locul unde Walrus se potrivește în tăcere – nu ca o rebeliune, nu ca o înlocuire, ci ca o întrebare contrară. Ce-ar fi dacă datele s-ar comporta mai puțin ca un serviciu găzduit și mai mult ca un artefact public? Nu optimizat pentru confort, ci pentru continuitate. Nu controlat prin permisiune, ci prin persistență.

Așadar, întrebarea reală nu este de ce există stocarea descentralizată.

Este de ce, știind toate acestea, dezvoltatorii continuă să opteze pentru sisteme concepute pentru a uita.

@Walrus 🦭/acc $WAL #walrus #Walrus