În 1973, opt persoane complet sănătoase au intrat în spitale psihiatrice diferite din Statele Unite.
Niciunul dintre ei nu suferea de o tulburare mintală, și totuși, nimeni din acele instituții nu le-a realizat realitatea. 🧠
Nu a fost o coincidență, ci un experiment științific șocant conceput de psihologul David Rosenhan pentru a răspunde la o întrebare gravă:
Pot specialiștii într-adevăr să facă distincția între sănătatea mintală și boala mintală?
Rosenhan a ales participanți obișnuiți: un artist, o gospodină, un pediatru, un student la studii postuniversitare.
Au mințit într-un singur lucru. Au spus că aud voci care nu există, repetând trei cuvinte abstracte:
«Gol», «întunecos», «coliziune».
Asta a fost suficient.
Toți au fost acceptați în spitale psihice fără excepție.
De la momentul intrării, au încetat să pretindă. S-au comportat normal, au cooperat cu personalul, au cerut să plece. 🚪
Dar nimic nu s-a schimbat.
Fiecare comportament normal a fost reinterpretat ca un simptom patologic.
Luarea de note a fost considerată un comportament obsesiv.
A sta liniștit a fost interpretat ca o căutare patologică de atenție.
Politețea a fost considerată un control artificial în concordanță cu diagnosticul.
Șapte dintre ei au fost diagnosticați cu schizofrenie.
Și unul cu depresie maniacală.
Și niciun medic nu a spus că sunt sănătoși.
Ironia este că cei care au observat adevărul au fost pacienții reali.
Se apropiau șoptind: «Nu ești ca noi... nu aparții aici».
Durata medie de spitalizare a fost de 19 zile.
Unul dintre participanți a rămas 52 de zile. ⏳
Și în acea perioadă, un adevăr s-a confirmat:
Când ți se atribuie o etichetă, realitatea devine lipsită de valoare.
Când studiul a fost publicat sub titlul «A fi rațional în locuri nebunești», a izbucnit o mare controversă în comunitatea medicală.
Unul dintre spitale l-a provocat pe Rosenhan, cerându-i să trimită noi infiltratori, fiind sigur de abilitatea lor de a-i descoperi.
Rosenhan a fost de acord.
După câteva luni, spitalul a anunțat că a descoperit 41 de persoane false.
Dar adevărul a fost șocant:
Rosenhan nu a trimis pe nimeni. Niciun om.
Concluzia a fost clară și inevitabilă:
Diagnosticul nu se bazează întotdeauna doar pe fapte, ci se formează în context și pe așteptările anterioare.
Această experiență nu a anulat psihologia, dar a distrus încrederea absolută în diagnostic și a contribuit la revizuiri profunde ale mecanismelor de evaluare și tratament.
Cât despre studiul ei mai profund, acesta este încă relevant și astăzi:
Percepția poate distorsiona realitatea mai mult decât boala în sine.
Și cele mai periculoase iluzii... sunt iluziile celor care cred că nu pot greși.