O caracteristică importantă a unui protocol matur este că știe să se auto-restricționeze.
BitTorrent nu încearcă să devină un „sistem omnipotent”, ci își limitează constant domeniul de responsabilitate.
Layer-ul protocolului se ocupă doar de problemele care trebuie rezolvate, logica complexă fiind lăsată în sarcina nivelului superior.
Această auto-restricționare evită ca sistemul să-și piardă flexibilitatea din cauza acumulării de funcții.
Când protocolul nu intervine excesiv în aplicație, spațiul pentru inovație este de fapt eliberat.
Stabilitatea pe termen lung a BitTorrent provine în mare măsură din această conștientizare clară a limitelor propriilor capacități.